Pentru Fullscreen apăsaţi F11

Dansul oriental. Misterul, senzualitatea, costumele elaborate. Și totuşi, „eşti suficientă aşa cum eşti”, îmi spune Kamilla, care a descoperit această formă de exprimare acum 14 ani şi, de atunci, nu s-a mai oprit. Fotografii: Petrică Tănase.  

Dans oriental vine de la termenul arab, raqs sharki, care înseamnă «dansul celor din Orient». «Belly dance» e mai degrabă o găselniță.

,,Mișcările cu mâinile sunt preferatele mele. Cred că ține de o grație pe care o dobândești exersându-le.”

„E o tradiție, fiecare dansatoare își ia un nume de scenă. Deși n-aș spune că mă identific foarte tare cu al meu, Kamilla.”

,,Când am descoperit dansul oriental, am simțit că m-am regăsit în acel mod de a exprima senzualitatea, feminitatea. Niciun alt dans nu m-a făcut să mă simt așa de natural.”

Clienții nu văd neapărat tehnica și subtilitățile, ci dansatoarea, femeia și elementele spectaculoase, ca de exemplu aripile.

În dansul libanez, dacă dansatoarea nu-și folosește părul, se spune că este incompletă.

În mod tradițional, femeile dansează desculțe. E important contactul cu solul, să simți legătura intimă cu pământul. De acolo îți iei energia.

Dansul oriental este specific feminin, în sensul că se potrivește foarte bine corpului femeii, ceea ce nu poți spune despre alte stiluri.

Cred că primul lucru pe care-l fac atunci când aud o muzică frumoasă este să-mi mișc mâinile.

Accesoriile au apărut pentru a îmbogăți show-ul. Poate doar voalul are conotații speciale.

Mișcările cu abdomenul au rădăcini vechi, din perioada precreștină, din ritualuri ale fertilității, invocarea unor zeități. Unele ritualuri se mai practică și azi, în Maroc.

,,În dansul oriental, ești suficientă așa cum ești; adică fiecare dintre noi are frumusețea ei, pe care și-o poate exprima în mod natural prin dans.”

Capul trebuie să-l ții ca o regină. Sunt unghiuri mici (felul în care întorci bărbia) care fac o mare diferență pe scenă.

,,Prin ochi exprimi foarte mult. Dacă ești o dansatoare sinceră, ți se văd sentimentelele în ochi. Nu ai cum să nu exprimi prin ei.”

,,Când am început să dansez, îmi spunea o profesoară: «Când îți miști șoldurile, fă în așa fel încât să se miște tot universul.»”

Voalul are o personalitate a lui. Scapă dintre degete exact când nu vrei. Oricât ai repeta, există posibilitatea să alunece dintre degete, fiind atât de fin.

,,Dacă îmi pun muzica preferată, câteva accesorii și încep să mă mișc, tristețea nu mai are nicio șansă.”

Voalul are și o doză de magie. E ca o prelungire a dansatoarei și chiar a muzicii.

E o muncă pe care trebuie să o faci, pentru că nu e ușor să-ți lași deoparte inhibițiile, să-ți trăiești feminitatea…