Andi Vasluianu: „Joc mai întâi pentru mine. Nu e vorba de egoism“

E greu să nu-ţi fie familiară figura lui Andi Vasluianu. Dacă nu de la teatru, atunci din reclamele TV sau din filme. Numai anul trecut a jucat în două: „Despre oameni şi melci“ şi „Minte-mă frumos“. Anul acesta, îl vom vedea la televizor în serialul produs de HBO, „Rămâi cu mine“. Dar actorul rămâne la fel de fidel scenei, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti şi la Teatrul Act din Bucureşti, unde joacă în trei spectacole: „Iluzii“, „Capra cu trei iezi“, „XXL (Fat Pig)“. Fotografii: Petrică Tănase. Citiţi interviul integral, în Ziarul Metropolis.
(14 fotografii)

Pentru Fullscreen apăsaţi F11

„Există şi un soi de plictiseală. Şi, când te plictiseşti, începi să pui floricele, să faci glumiţe, să schimbi rolul, pentru că te-ai plictisit de el. De obicei la comedii, ca să le ţii în priză, mai aduci câte-o glumiţă în plus. Ca să-l ţii şi pe partener în priză“.

„Şi-am avut gândul clar, țin minte şi acum „Băi, eu nu cred c-o să pot să fiu actor“. Mi-a fost frică. La şcoală eşti într-o încăpere mică, vin profesorii, e altceva. Dar când am ajuns cu reflectoarele alea pe mine, ca la teatru, m-am speriat“.

„Asta e o altă problemă a şcolii – era şi pe vremea aia, dar am înţeles că şi acum e la fel – n-au lecţii de vorbire, sunt doar câte o jumătate de oră pe săptămână, ceea ce e groaznic. Eu am început să lucrez la vorbire pe parcurs, după ce am terminat facultatea“.

„Eu nu mi-am făcut iluzii că o să fac meseria asta. Cinstit“.

„Filmul e al regizorului, nu al actorului. Niciodată n-o să cred că e al actorului. Actorul este mijlocul regizorului de a-şi spune povestea“

„De ce fac spoturi publicitare? Pentru bani. Simplu“.

„Sunt de înţeles şi cei care fac televiziune, telenovele. Cum să trăiești?! Pe bune, salariile la teatru sunt de neconceput“.

„Nu cred că te opreşti niciodată. E infinită meseria asta. De aia e şi plăcută, de aia o ador. Dacă s-ar opri undeva şi aş spune „Gata, am ajuns, asta e tot ce am. Nu mai pot să găsesc ceva“, m-aş lăsa de meserie“.

„Am primit o grămadă de oferte să joc în telenovele la începuturi, când au izbucnit telenovelele pe TV. Şi n-am vrut. Nici nu puteam să muncesc în ritmul ăla! Adică mintea mea nu e atât de evoluată; la propriu, nu fac mişto acum“.

„Din toate rolurile pe care le-am făcut până acum, nu sunt mulţumit de niciunul“.

„Îmi place să cred că sunt mai atent la poveste decât la mine. Pentru că egoul ţi-o ia înainte, vrea să se arate: „Ia uite, ce bine am dat-o pe asta, ce replică bună am dat aici… Phh!“. Poze, prostii, abur de tâmpenie“.

„A fi umil e o chestie frumoasă. Dar cred că umilinţa pleacă din generozitate“.

„Actorii generoşi sunt atenţi la parteneri, personajul lor apare prin această preocupare. Cred că asta am auzit-o odată la Rebengiuc, a zis-o într-un interviu: „Fă-o pe ea să se simtă Lady Macbeth şi tu vei fi Macbeth.“

„Mie asta îmi place de fapt la meseria asta, mai ales la teatru, când – tot repetând acelaşi text – descoperi alte lucruri, alte valenţe: descoperi o fereastră, descoperi un întuneric… descoperi ceva în textul ăla, pe care nici măcar nu l-ai bănuit că există. Ai trecut pe lângă el, fără să-ţi dai seama“.